Site-urile care vand bilete de avion, atent verificate
În luna septembrie a anului trecut au fost verificate, la propunerea comisarului european pentru protecția consumatorilor Meglena Kuneva, 386 de site-uri care oferă consumatorilor informații despre cursele aeriene și le dau posibilitatea să achiziționeze bilete de avion online.
137 dintre acestea fost sancționate pentru încălcarea drepturilor consumatorilor, conform concluziilor celor 13 State Membre care au raportat rezultatele controlului.
Principala abatere descoperită în timpul controlului constă în neprezentarea prețului final al unui bilet, preț care trebuie să includă toate taxele pe care le presupune. Un alt aspect semnalat îl constituie lipsa informațiilor privind valabilitatea ofertelor de bilete la preț special, consumatorii descoperind, pe măsură ce studiază site-ul, faptul că nu-și pot rezerva biletele pentru care au optat inițial, atrași fiind de publicitatea făcută.
Obligațiile contractuale și condițiile de călătorie redactate neclar și incomplet reprezintă o altă abatere sancționată de autoritățile țărilor care au verificat site-urile, un exemplu în acest sens fiind plata asigurării de călătorie, care este una dintre obligațiile pe care consumatorul le are, dar despre care află doar în momentul când trebuie să achite biletul.
În general, problemele care au fost semnalate se referă la informarea incompletă și precisă a consumatorilor în legătură cu tot ceea ce presupune zborul ales.
Autoritățile fiecărui stat participant la acest control au sancționat încălcarea drepturilor consumatorilor de către companiile care comercializează bilete de avion online, dar au urmărit și respectarea măsurii dispuse, respectiv aceea de a modifica site-urile în acord cu normele care reglementează acest tip de vânzare a biletelor.
Comisarul european Meglena Kuneva a avertizat companiile aeriene, ca și cele care intermediază vânzarea de bilete online, în legătură cu importanța respectării drepturilor consumatorilor și continuarea acțiunii de supraveghere a comerțului online în sectorul curselor aeriene, luna mai 2008 reprezentând termenul final până la care toate aceste site-uri au datoria de a îmbunătăți în mod evident informarea consumatorilor.
Rezultatele acțiunii de verificare și îmbunătățire a site-urilor care comercializează bilete de avion, cu plata online, arată faptul că 50% dintre problemele semnalate de autorități au fost rezolvate.
Dat fiind timpul scurt de pregătire a controlului, România nu a participat în septembrie 2007 la această acțiune.
Totuși, importanța acestui tip de comerț și creșterea în amploare, inclusiv pe teritoriul țării noastre, constituie un motiv suficient pentru ca Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să dispună desfășurarea, în cursul acestui an, a unui control al site-urilor românești care pun la dispoziția călătorilor bilete pentru cursele interne și internaționale, pentru a verifica respectarea drepturilor consumatorilor la informarea precontractuală corectă, precisă și completă.
Dan Vlaicu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a declarat:„Românii călătoresc foarte mult cu avionul în ultimii ani, atât în interes de serviciu, cât și ca turiști, motiv pentru care avem în vedere supravegherea vânzării biletelor de avion online, dar și a respectării contractelor de către companiile aeriene, obligate prin lege să respecte drepturile pasagerilor”.
(Bacau online, 08.05.2008)

0 Responses to “Site-urile care vand bilete de avion, atent verificate”
Leave a Reply